De la monștrii antici la OZN-uri și extratereștri
Zilele trecute, citeam o știre despre noi „dezvăluiri extraordinare” din dosarele secrete ale CIA, care aveau cunoștință de cum arată extratereștii încă din anii 1950. Dincolo de pozele care ilustrau articolul și a căror veridicitate e greu de confirmat, imaginea extraterestrului care a împânzit internetul pare a fi mai degrabă o proiecție umană a unui concept.
[related]
Nu mă voi lansa în teorii ale conspirației, dar de ce extraterestrul trebuie să aibă două picioare și două mâini? De ce nu ar putea arăta ca heptapozii ca din filmul Arrival, pelicula nominalizată la Premiile Oscar de anul acesta?
Există un întreg imaginar construit și dezvoltat de industria cinematografică. E adevărat că „extraterestrul” în stilul pe care noi îl cunoaștem apare în perioadă în care filmul este deja cunoscut. Apelând la câteva repre istorice, Obiect Zburător Neidentificat (OZN sau UFO in eng.) este denumirea generică dată corpurilor zburătoare reale sau aparente care nu pot fi identificate drept ceva cunoscut (fenomen natural sau creaţie omenească), nici după o investigaţie de specialitate.
Termenul a fost introdus în jurul anului 1950. La ora actuală se preferă termenul de „Fenomen aerospaţial neidentificat”, întrucât nu totdeauna e sigur că e un obiect şi uneori au fost făcute observaţii de OZN-uri şi pe sol, sub apă, dar şi în spaţiul cosmic. Denumirea de „Farfurie zburătoare” apare la 24 iunie 1947, când omul de afaceri Kenneth Arnold, zburând singur cu avionul personal peste munţii din nord-vestul Statelor Unite, susține că a văzut trecând pe lângă el, cu o viteză incredibilă, câteva „obiecte argintii”, care săltau precum o farfurioară pe care o arunci razant pe suprafaţa unei ape. Implicit cel care manevrează această creație necunoscută a prins cumva chip ulterior, fiind dezvoltat de cinematografie în diverse forme: seria Alien cu toate spin-off-urile sale, seria Predator, Star Trek, E.T, Star Wars, Men in Black, Avatar, Independence Day etc
Totuși proiectarea acestor creaturi într-un univers necunoscut nu este invenția cinematografiei, ci a minții umane, iar acest lucru se întâmplă de câteva secole. Hai să facem un pas în spate și să lăsăm CIA-ul și teroriile conspirației, să uităm un pic de extratereștii care vin să ne invadeze și să ne anihileze ca specie, și să privim către hărțile antice și medievale.
De ce hărțile și cărțile de călătorie și informații geografice din vremuri străvechi erau pline de monștri și unde au ”dispărut” aceștia acum?
Când oamenii au ieșit în larg, s-au speriat groznic când au zărit balenele albastre, lungi de 30 de metri, sau narvalii, cu colți lor lungi și spiralați. Ceea ce azi încercăm să protejăm oferea oamenilor medievali o frică teribilă. Imaginea asupra lumii pe care o aveau era, desigur, influențată de nivelul de cunoștințe la care ajunseseră aceștia.
De exemplu, cartografii medievali nu erau familiarizați cu ideile de axă a pământului sau poli. Pentru ei, centrul pământului îl reprezenta Ierusalimul, locul de naștere a creștinismului. Se considera că pe măsură ce te îndepărtezi de Ierusalim, te îndepărtezi și de civilizație și de oamenii normali. Două dintre cele mai faimoase hărți medievale, harta Hereford din jurul anului 1300 și harta Ebstorf din 1234, distrusă din păcate în cel de-al doilea Război Mondial, ilustrează ființe ciudate, antropomorfe, pe marginile sudice. Sunt oameni cu cap de câine sau cu chipul pe piept.
Astfel de ființe marginale sunt pomenite și de autori antici precum Herodot, Aristotel sau Isidor din Sevilla, care nu făceau deosebirea între animale necunoscute, defecte fizice sau creaturi fabuloase, monștri. E adevărat că anticii, precreștini, nu aveau ca punct de reper Ierusalimul, ci orașele stat, cărora aparțineau, și lumea cunoscută – Mediterana. În toate aceste puncte de reper întâlnim Babilonul, Atena, Sparta, Alexandria sau Memphis din Egiptul Antic și, bineînțeles, orașul etern al Romei. Cert este că ideea cum că regiunile necunoscute sunt populate de monstruozități apare în vremuri imemoriale. Tărâmul nu reprezenta doar o locație, ci simboliza tot ceea ce omul nu poate ține sub control. După marile descoperiri geografice din secolele XVI-XVII, monștrii dispar încet de pe hărți și se ascund acolo unde omul nu avea acces: în adâncurile mării sau în ultima frontieră – spațiul cosmic.
E adevărat că omenirea a făcut mulți pași în cunoașterea Terrei și a lucrurilor care ne înconjoară. Totuși multe din fricile oamenilor antici sau medievali sunt încă proiectate în mintea noastră și cumva drumul acesta al descoperirii și al însușirii de noi informații este un proces foarte lung pe care l-am parcurs doar parțial. În fond când vedem astfel de știri ar trebui să ne putem o altă întrebare – oare în tot acest univers a cărui dimensiune nici măcar nu o putem concepe, ființa umană să fie singurul accident fericit? Sau, dacă doriți o versiune mai religioasă – Dumnezeu a creat acest univers atât de mare, doar pentru ca pe un grăunte din toată această creație, cum este Pământul, să apară niște făpturi capabile de multe lucruri bune, dar și extraordinar de multe atrocități?